Ararat-Armenia
CraiovaAutor: Dragoș Enache — Expert fotbal specializat pe J1 League, MLS și competițiile europene
Prima manșă de la Craiova s-a încheiat la egalitate, 1-1, lăsând soarta calificării complet deschisă pentru returul de la Erevan. „Ararat-Armenia” poate fi deja mândră de parcursul european – chiar și în cazul un eșec, armenii sunt deja calificați în faza principală a Conference League. Însă forma excelentă de pe teren propriu din acest sezon le dă speranțe reale să elimine pe „Craiova” și să ajungă într-o competiție europeană mai prestigioasă.
Pentru „Ararat-Armenia”, meciul din România a fost un adevărat test de anduranță. Elevii lui Tulipa au cedat inițiativa adversarului și au încercat să reziste presiunii (2-7 la șuturi pe poartă, 42% posesie contra 58%). Totuși, în prima repriză armenii au reușit să deschidă scorul: în minutul 21, Alexandros Malis a reluat din cap și a adus oaspeții în avantaj. Nu l-au putut păstra până la pauză – „Craiova” a egalat înainte de intrarea la cabine. În minutul 63, Sandro Lima a trimis mingea în plasă, dar golul a fost anulat de VAR pentru offsaid.
Pe drumul spre această dublă, elevii lui Tulipa s-au comportat excelent în preliminariile Champions League. Au trecut de Riga (2-0, 2-3) și de Shamrock Rovers (2-0, 1-2), de fiecare dată complicându-și viața în retur după victorii lejere acasă, dar recuperând după ce au primit două goluri în prima repriză. În turul trei, armenii au pierdut la limită în fața slovenilor de la Celje – după un 2-1 acasă, au rezistat mult în deplasare, dar au primit două goluri în ultimele 10 minute.
Înaintea returului cu „Craiova”, formația din Erevan vine după o remiză surprinzătoare în campionat: duminică, Tulipa a rulat complet lotul, iar echipa n-a putut învinge pe propria-i arenă pe nou-promovata „Sardarapat” (1-1). Astfel, „Noa” s-a distanțat la două puncte în clasament, iar „Ararat” a rămas pe locul doi. Niciun titular din România n-a început partida de campionat, așadar lotul este proaspăt și pregătit din punct de vedere fizic pentru duelul cu oltenii.
Presa română a catalogat rezultatul primei manșe drept o dezamăgire pentru „Craiova”: echipa lui Filipe Coelho pornea favorită, a dominat teritorial, dar n-a reușit să câștige. Explicația nu e doar ghinionul. Tactica armenilor s-a dovedit perfect adaptată la sistemul 3-4-3 al oltenilor – „Craiova” a suferit din cauza centrărilor aeriene și a jocului accentuat pe flancuri al adversarului.
În etapa trecută de campionat, oltenii s-au reabilitat parțial, învingând pe „Voluntari” cu 3-1, dar rămân pe locul patru, la trei puncte de lider. O victorie la Erevan le-ar aduce cea mai mare performanță europeană din actualul format – până acum au ajuns o singură dată în faza principală a Conference League, sezonul trecut. Campania europeană actuală a început din Champions League, unde au trecut categoric de ML Vitebsk (4-1, 1-0), dar apoi au pierdut cu Levski (0-1, 2-2). Retrogradați în Europa League, au trecut cu emoții de KuPS (1-1, 2-1), revenind în retur după ce au fost conduși.
La Erevan, oltenii nu se vor putea baza pe fundașul central Adrian Rus – suspendat. Iar în meciul cu „Voluntari” acesta s-a și accidentat, ceea ce lovește exact în zona care a fost atât de vulnerabilă în prima manșă. Înlocuitorul probabil este Nikola Stevanović. Fundașul dreapta Webster s-a refăcut după o absență de șase meciuri, dar nu este gata de start. De remarcat forma bună a căpitanului Nicolae Bancu – acesta a marcat deja trei goluri în cupele europene în acest sezon.
Ararat-Armenia (4-3-3): Bravim – Júnior, Malis, Wilson, Grigoryan – Muradyan, Benny, Oliveira – Banjaki, Lima, Serobyan Nu joacă: Ohanesyan (neînregimentat) Antrenor: Tulipa
Craiova (3-4-3): Popescu – Romanciuc, Scracu, Stevanović – Mora, Mekvabishvili, Cicaldău, Bancu – Baiaram, Nsimba, Matei Nu joacă: Rus (suspendat), Ișenko (neînregimentat) Antrenor: Filipe Coelho
Arbitrul lituanian preferă să controleze jocul prin sancțiuni dese. În ultimele 20 de partide europene, Rumšas a acordat în medie 3,5 cartonașe galbene pe meci și a eliminat jucători de cinci ori. De asemenea, el a semnalat în medie 25,55 de faulturi pe partidă.
Prognoză principală: „Ararat-Armenia” nu pierde (cotă 1,70)
„Ararat-Armenia” s-a prezentat onorabil în deplasare, smulgând o remiză. Acasă, armenii pot fi și mai periculoși – în toate cele trei meciuri europene disputate pe propriul teren în acest sezon au câștigat. Mai mult, gazdele au făcut rotație completă în campionat, spre deosebire de adversar care a folosit mai mulți titulari. „Craiova” nu are un istoric bun în deplasările europene: din 17 partide oficiale în afara casei, a câștigat doar trei (9 înfrângeri , 5 egaluri). Oltenii au primit gol în toate cele cinci meciuri oficiale din deplasare din acest sezon și sunt slăbiți de absența fundașului central Rus. După părerea noastră , se poate miza pe faptul că „Ararat-Armenia” nu va pierde.
Prognoză pentru total goluri: Pariu pe „Indivial total „Craiova” sub 1,5 goluri (cotă 1,65)
În această dublă nu ne așteptăm la un joc deschis din partea gazdelor. Jocul defensiv solid al armenilor a fost adesea cheia succesului pe teren propriu, iar în 9 din ultimele 10 partide europene de acasă „Ararat-Armenia” nu a primit mai mult de un gol. Pe de altă parte , „Craiova” nu impresionează prin efcieță în deplasări – în niciunul din ultimele patru meciuri oficiale în afara casei nu a marcat mai mult de un gol. Având în vedeare aceste fapte , pariul pe totalul individuial al oaspeților sub 1,5 este o alegere bună.
Pontul redacției are caracter strict informativ și nu reprezintă o recomandare concretă de pariere. Fiecare utilizator trebuie să facă propria analiză înainte de a decide asupra unui pariu.
Ararat-Armenia4-3-3
Craiova3-4-3Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa se anunță unul în care gazdele au un avantaj clar. Evoluțiile solide pe teren propriu mă fac să cred că echipa armeană va reuși să obțină calificarea, iar cota de 2.57 pentru această variantă mi se pare una corectă.
În meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova, fiecare dintre cele două formații va marca exact un gol, iar scorul final va fi 1-1. Nu mă aștept la un joc cu multe faze deschise și schimburi rapide, ci la un duel în care ambele defensive vor permite câte o reușită. Pariul pe „ambele înscriu” mi se pare cel mai potrivit aici.
Ararat-Armenia și Craiova au un obicei comun: se mobilizează serios abia după pauză. În meciurile lor, golurile cad cu precădere în partea secundă, iar asta face ca pariul pe peste 1,5 goluri în repriza a doua să fie o alegere logică. Nu mă bazez pe coincidențe, ci pe un tipar pe care l-am urmărit constant la ambele echipe.
Ararat-Armenia va juca acasă cu o motivație uriașă în fața lui Craiova. Pariul meu este pe victoria gazdelor.
Pariul pe handicapul 2 (-1) la Craiova mi se pare solid. Cred că echipa oaspete are capacitatea de a se impune cu cel puțin două goluri diferență.
Ararat-Armenia are toate șansele să avanseze în următoarea fază a competiției. Pariul pe calificarea gazdelor, la cota 2.55, mi se pare cel mai solid, având în vedere că jucătorii lui Ararat-Armenia au demonstrat un joc consistent și pot face față presiunii.
Ararat-Armenia poate obține calificarea la finalul dublei manșe. Este un scenariu perfect realizabil, iar cota oferită pentru această variantă reflectă șansele reale ale gazdelor.
Meciul din turul trecut al Ligii Europa a demonstrat că Ararat-Armenia poate produce surprize. Atunci, deși nimeni nu se aștepta la nimic de la ei, au reușit un egal în deplasare. Acum, pe propriul teren, sunt convins că formația armeană nu va pierde în timpul regulamentar. Pariul meu este pe șansă dublă 1X, la cota 1.84.
Pariul pe victoria gazdelor la numărul de cornere mi se pare cel mai logic joc în acest meci. Ararat-Armenia are tot ce îi trebuie să fie superioară la acest capitol, iar cota de 2.77 e mult prea bună ca să o ratez.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa are toate șansele să se desfășoare într-un ritm precaut, cu ambele echipe preocupate în primul rând de disciplină defensivă. Nu mă aștept la un asalt total din start, pentru că o eventuală decizie s-ar putea amâna până în prelungiri, iar acest scenariu favorizează clar un număr redus de goluri. De aceea, pariul meu este pe sub 2,5 goluri, la cota 1,69.
Meciul Ararat-Armenia – Craiova se va rezuma la faulturi și luptă. Așadar, sub 2,5 goluri pare alegerea sigură.
Ararat-Armenia este cotată la 4.15 pentru victorie, iar eu consider că această cotă este mult prea generoasă. Gazdele au făcut rotație în campionatul intern, iar primul unsprezece este odihnit și în formă fizică excelentă. Nu văd un avantaj clar al oaspeților la nivel de lot, așa că aici există un value bet evident.
În această dublă manșă eliminatorie, fiecare echipă știe că un gol primit nu înseamnă sfârșitul, ci dimpotrivă, va declanșa un asalt total pentru egalare. Ararat-Armenia și Craiova nu au cum să joace la 0-0, iar presiunea unui meci decisiv va forța ambele tabere să riște totul în atac. De aceea, miza pe „ambele înscriu” mi se pare cea mai logică și sigură alegere aici.
Ararat-Armenia și Craiova se întâlnesc în Liga Europa, iar eu mizez pe goluri din ambele părți. E clar că ambele echipe au potențialul să găsească poarta adversă. Așa că, pariul meu e pe „ambele înscriu” — da, la un coeficient de 1.86, nu văd de ce n-ar merge.
Ararat-Armenia evoluează pe teren propriu și, în opinia mea, nu va pierde, ci va trece mai departe în competiție.
Meciul Ararat-Armenia – Craiova din Liga Europa va avea din nou goluri din ambele părți. Mă aștept ca fiecare echipă să înscrie măcar o dată, iar cota de 1.85 pentru „ambele înscriu” este una bună.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa are toate șansele să se desfășoare într-un ritm precaut. Mizez pe un număr redus de cornere, sub 7,5, pentru că anticipez că ambele echipe vor încerca să controleze jocul, păstrând mingea la picior și evitând riscurile inutile. La un nivel de cotă de 2,88, această opțiune mi se pare solidă, având în vedere că disputa se anunță una mai degrabă tactică, nu una deschisă și alertă.
Pariul pe calificarea lui Ararat-Armenia în fața Craiovei este unul pe care îl fac cu încredere. Cota de 2.65 pentru acest rezultat mi se pare una corectă, iar eu aleg să mizez pe echipa gazdă să obțină calificarea în Liga Europa.
Primul meci dintre Ararat-Armenia și Craiova a avut parte de 12 cornere, iar acum mă aștept să vedem din nou un număr ridicat de faze fixe. Pariul meu este că în această seară vom depăși pragul de 8.5 cornere, având în vedere ritmul din precedenta dispută.
Ararat-Armenia are un avantaj clar jucând acasă, iar acest factor poate fi decisiv pentru calificare. Atmosfera de pe teren propriu și susținerea fanilor pot face diferența într-un meci atât de strâns. Alegerea mea este clară: gazdele vor reuși să treacă mai departe, iar cota de 2.69 reflectă exact această încredere.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova, programată în Liga Europa pe 27 august 2026, nu va avea mai mult de un gol pe tabelă. Există chiar șanse reale ca meciul să se încheie cu un scor alb, 0-0.
Sub 3 goluri pare alegerea corectă pentru această confruntare, iar cota de 1.36 confirmă această perspectivă. E clar că defensiva va domina și că ritmul ofensiv va fi unul modest.
Ararat-Armenia și Craiova se duelează în această seară în Liga Europa, iar eu mizez pe un meci bogat în goluri. Am ales peste 2,5 goluri marcate, iar cota de 2,07 mi se pare una corectă și profitabilă pentru această întâlnire.
Cota de 2.69 pentru calificarea lui Ararat-Armenia este mult prea generoasă. Gazdele au un avantaj clar pe teren propriu și sunt echipa mai puternică în această dublă manșă. Nu văd cum Craiova ar putea face față presiunii din deplasare.
Așa că mizez pe calificarea gazdelor — e un pariu cu valoare reală. Ararat-Armenia va gestiona jocul cu încredere și își va asigura locul în turul următor.
Craiova a ratat victoria pe teren propriu în tur, iar acum, în deplasare la Ararat-Armenia, sunt obligați să forțeze. Mă aștept ca oaspeții să atace constant și să obțină cel puțin cinci cornere.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa are toate premisele pentru o surpriză. Sunt convins că gazdele nu se vor lăsa intimidați și vor lupta cu toate forțele pentru calificare, iar această determinare îi poate duce mai departe. Pariul meu este pe calificarea echipei Ararat-Armenia, la cota 2.69, pentru că jocul acasă le oferă un avantaj semnificativ și cred cu tărie că pot face față presiunii.
În meciul precedent, Craiova a primit patru cartonașe galbene acasă – un semnal clar că defensiva lor joacă dur. Acum, în deplasare la Ararat-Armenia, mă aștept la cel puțin trei galbene, mai ales că ritmul și presiunea vor fi similare. Pariul pe peste 2,5 cartonașe pentru oaspeți, la 2.15, mi se pare o valoare solidă și o alegere logică.
Ararat-Armenia pornește cu prima șansă în această confruntare, iar terenul propriu poate face diferența. Mizez pe calificarea gazdelor, chiar dacă totul s-ar putea decide abia la loviturile de departajare.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova, din cadrul Ligii Europa, are toate șansele să fie una deschisă, cu ocazii la ambele porți. Mă aștept ca cele două echipe să ofere un spectacol ofensiv și să depășească împreună borna de trei goluri.
Ararat-Armenia a demonstrat în tur că poate marca în deplasare și nu a pierdut, așa că nu-i consider deloc o echipă slabă. Pariul pe „ambele înscriu” mi se pare logic, pentru că și gazdele au arătat că pot puncta acasă.
Riscul merită asumat pentru calificarea lui Ararat-Armenia în Liga Europa. Mizez pe trecerea mai departe a echipei armene, deși e o opțiune cu grad ridicat de incertitudine.
Ararat-Armenia și Craiova se întâlnesc în Liga Europa, iar pentru acest meci am ales varianta sub 3,5 goluri, la un coeficient de 1,22. Nu am încercat să găsesc un pariu spectaculos sau cu risc mare, ci am mers pe siguranță. Prefer să nu mă complic și să aleg un total mai mic, care mi se pare mult mai solid în această confruntare.
Pariul pe colțuri din meciul Ararat-Armenia – Craiova din Liga Europa are sens pentru mine. Gazdele vor construi atacuri și vor exercita presiune constantă, ceea ce le va aduce mai multe cornere. Mizez pe victoria la acest capitol a lui Ararat-Armenia, cotată la 2.77.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova, din cadrul Ligii Europa, programat pe 27 august 2026, are toate premisele pentru a fi unul cu goluri din ambele părți. Sunt convins că fiecare echipă va reuși să înscrie cel puțin o dată, iar cota de 1.81 pentru acest scenariu mi se pare una foarte atractivă și meritată.
Meciul din Liga Europa dintre Ararat-Armenia și Craiova are o miză uriașă, iar asta va dicta ritmul jocului. Mă aștept la o abordare extrem de precaută din partea ambelor echipe, unde fiecare fază va fi atent cântărită, iar riscurile vor fi minimizate. De aceea, pariul meu este pe sub 2 goluri, la un cotă de 2.33, o variantă care reflectă perfect această tensiune și prudență tactică.
Primul duel dintre Ararat-Armenia și Craiova a avut goluri de ambele părți, iar în returul din Liga Europa mizez pe același scenariu. Pariul meu este pe „ambele înscriu — Da” la cota 1.81.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova, din cadrul Ligii Europa, se anunță unul decisiv pentru calificare. Gazdele au un avantaj clar jucând pe teren propriu, iar eu mizez pe faptul că vor ști să îl valorifice. Cred că Ararat-Armenia va reuși să treacă mai departe, iar cota de 2.39 pentru această variantă este una atractivă.
Ararat-Armenia contra Craiova în Liga Europa — pariul e clar: victoria oaspeților. Craiova pornește favorită, iar eu mizez pe un succes la limită al lor, la cota 2.09. Nu văd scenariul în care gazdele țin piept presiunii.
Sub 1.5 goluri este alegerea mea pentru duelul dintre Ararat-Armenia și Craiova. Nu am nicio îndoială că aceste două echipe nu vor depăși această limită.
Meciul Ararat-Armenia – Craiova din Liga Europa va avea puține cornere, deoarece Ararat-Armenia va juca defensiv și va bloca jocul, iar Craiova nu va reuși să creeze multe cornere, așa că sub 7.5 este alegerea mea.
Pentru duelul din Europa League dintre Ararat-Armenia și Craiova, aleg sub 1,5 goluri. Nu cred că vom vedea mai mult de un gol în această partidă.
Ararat-Armenia pornește cu un avantaj evident în fața Craiovei în acest meci din Liga Europa. Handicapul 0 pentru gazde este alegerea pe care o fac, deoarece consider că formația armeană are șanse mult mai mari să câștige.
În această confruntare dintre Ararat-Armenia și Craiova, mă aștept să vedem un număr generos de cornere. Pariul meu se îndreaptă spre un total de peste 8,5 cornere, iar cota de 1,62 mi se pare una atractivă pentru acest scenariu. Cred că ritmul jocului și presiunea ofensivă vor genera suficiente faze fixe pentru a depăși acest prag, așa că merg cu încredere pe această variantă.
Victoria lui Ararat-Armenia în fața Craiovei este o opțiune solidă pentru acest meci din Liga Europa. Cota de 3.60 oferă un raport risc-recompensă excelent, iar gazdele au potențialul de a face diferența pe teren propriu.
Mizez pe victoria celor de la Ararat-Armenia în meciul din Europa League. Joc acasă și, la cota de 3.60, consider că există valoare reală în acest pronostic. Nu am nevoie de scenarii complicate – văd un avantaj clar pentru gazde în acest duel.
Atât Ararat-Armenia, cât și Craiova vin după o serie de meciuri cu puține goluri. Gazdele nu au mai depășit pragul de 2,5 în ultimele patru partide, iar oaspeții români au avut frecvent rezultate similare. Așa că mizez pe sub 2,5 goluri, la cota 1,73.
Ararat-Armenia și Craiova se întâlnesc în Liga Europa, iar eu mizez pe un meci cu cel puțin trei goluri. Am convingerea că ambele echipe vor reuși să înscrie, iar această combinație duce automat peste pragul de 2,5.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova, din cadrul Ligii Europa, are toate datele pentru un număr consistent de cornere. Mă aștept să se repete scenariul primei manșe, motiv pentru care alegerea unui total peste 10,5 cornere, la cota 2.70, mi se pare justificată.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din cadrul Ligii Europa are toate premisele pentru un spectacol în care ambele echipe să înscrie. Pariul meu este exact pe acest scenariu: ambele echipe să marcheze, la un coeficient de 1.81, pentru că văd potențial ofensiv de ambele părți ale terenului și cred că vom asista la goluri din ambele tabere.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa se anunță unul complicat pentru oaspeți, iar loviturile de colț ar putea fi cheia succesului lor. Văd că echipa din Craiova va depăși pragul de 5 cornere, având în vedere că această componentă a jocului le poate oferi un avantaj real împotriva gazdelor armene. Pariul meu este pe peste 5 cornere pentru Craiova, la un coeficient de 2.00, deoarece sunt convins că vor folosi această strategie pentru a-și asigura un rezultat favorabil.
Meciul tur dintre Ararat-Armenia și Craiova s-a terminat la egalitate, iar acum, în returul din Liga Europa, mă aștept ca ambele echipe să adopte o abordare extrem de prudentă în prima repriză. Niciuna nu va risca să facă un pas greșit devreme, așa că mizez pe un start fără goluri.
Pariul meu este pe sub 0,5 goluri în prima jumătate de oră, iar cota de 2,53 reflectă exact această așteptare. E clar că vor încerca să se studieze mai întâi, înainte de a forța ceva.
Ararat-Armenia, nu Craiova, este echipa care va reuși să meargă mai departe în această dublă manșă. Calificarea gazdelor la cota 2.29 o văd ca pe cea mai solidă alegere — credința mea este fermă în această direcție.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa are toate șansele să fie una generoasă în goluri. Mizez pe un total peste 2,5, iar cota de 2,09 mi se pare una corectă pentru o astfel de previziune. Am convingerea că vom vedea cel puțin trei reușite pe tabela de marcaj.
Ararat-Armenia joacă acasă și eu nu cred că va pierde contra Craiovei în această seară. Pariul pe șansă dublă 1X, la un cota de 1.70, mi se pare o alegere solidă și echilibrată.
Nu văd de ce gazdele ar ceda pe teren propriu, e clar că au un avantaj important, iar această opțiune păstrează și varianta unei remize în caz că oaspeții profită de vreun moment favorabil.
Am analizat acest meci dintre Ararat-Armenia și Craiova, iar sub 1.5 goluri la cota generoasă de 3.00 mi se pare o oportunitate serioasă de valoare. Recunosc, sunt echipe de nivel secund și pot apărea surprize, dar percepția mea e că partida va fi una închisă, cu puține ocazii și foarte atentă tactic. Chiar dacă totul e posibil pe hârtie, această cotă oferită pentru un total mic e pur și simplu prea mare pentru cum văd eu desfășurarea jocului.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova nu are cum să producă spectacol. Sub 2,5 goluri e alegerea logică — ambele echipe sunt previzibile și lipsite de forță în atac.
Nu mă aștept la mai mult de două reușite în acest joc. Va fi o partidă închisă, cu faze puține și un ritm care nu te va ține cu sufletul la gură.
Ararat-Armenia va trece de Craiova în această confruntare.
Rezultatul din tur, când Ararat-Armenia nu a pierdut pe terenul Craiovei, îmi dă încredere că acasă vor gestiona și mai bine meciul. Nu văd motive să se întâmple altceva acum, așa că mizez pe șansa dublă 1X, la cota 1.70.
Trei goluri ale Ararat-Armeniei în poarta Craiovei în returul de pe teren propriu – aceasta este convingerea mea. Pariul pe peste 3, la cota 2.92, reflectă această așteptare.
Meciul din Europa League dintre Ararat-Armenia și Craiova mă face să mă aplec clar spre echipa oaspete. Consider că lotul celor de la Craiova este net superior, iar această diferență de calitate se va vedea pe teren. De aceea, mizez pe victoria oaspeților, nu am niciun dubiu că ei sunt cei care vor ieși învingători din această confruntare.
Ararat-Armenia are un atac suficient de puternic încât să nu se mulțumească cu un singur gol. De aceea, mizez pe ele să înscrie peste un gol, la cota 2.10.
Ararat-Armenia și Craiova au șanse aproape egale în această confruntare din Europa League, iar în astfel de meciuri echilibrate pariul pe ambele echipe să marcheze mi se pare alegerea cea mai potrivită.
Pentru meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa, mizez pe dubla șansă 1X. La cota 1.70, consider că gazdele nu vor pierde acest duel.
Pariul pe victoria lui Ararat-Armenia în meciul cu Craiova din Liga Europa mi se pare o alegere solidă, mai ales la cota de 3.64. Gazdele au șanse reale să câștige, iar această cotă oferă un raport risc-recompensă excelent. Mizez pe victoria lor și sunt convins că această decizie va da roade.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa are toate premisele pentru un schimb de goluri. Mă aștept ca ambele echipe să înscrie, având în vedere că defensiva nu pare să fie punctul forte al niciuneia dintre ele. Cu o cotă de 1.81, pariul pe „ambele înscriu” mi se pare o alegere solidă și bine argumentată pentru acest duel.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova se va decide printr-un singur gol.
Pe teren propriu, Ararat-Armenia are capacitatea de a înscrie și de a-și bucura suporterii. Așadar, aleg pariul că ambele echipe vor marca în această confruntare din Liga Europa.
Ararat-Armenia are șanse reale să obțină calificarea în această dublă manșă. Nu m-ar mira deloc să vadă echipa armeană mergând mai departe, pentru că este una cu adevărat solidă, iar cota de 2.29 pentru acest rezultat mi se pare justificată.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din această rundă a Ligii Europa are toate ingredientele pentru un spectacol ofensiv total. Am urmărit evoluțiile ambelor echipe și e clar că, ori de câte ori se întâlnesc, indiferent de context, meciurile lor se transformă într-un adevărat festival de goluri. Istoria recentă a confruntărilor directe vorbește de la sine: nu există pauză, nunuanțe de defensivă, ci doar atac și contraatac până la ultimul fluier.
Pentru această partidă, tind să cred că vom asista la un scenariu similar, cu cel puțin patru reușite înscrise. E pur și simplu stilul lor de joc, o constantă care nu mă lasă să am dubii. Pariul pe peste 2,5 goluri, la cota 2.09, mi se pare cea mai logică alegere. Efixez această previziune cu toată convingerea: defensiva va fi doar un detaliu minor, iar ofensiva va domina clar.
Partida retur dintre Ararat-Armenia și Craiova se joacă pe terenul echipei din Armenia, iar gazdele au un avantaj cert în fața propriilor suporteri. Chiar dacă meciul tur n-a fost favorabil lor, cred că acum au forța să nu piardă, mai ales că și presiunea e de partea lor. De aceea, mizez pe varianta 1X, adică fie victorie, fie egal pentru Ararat-Armenia, la cota 1.70.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Europa League are toate premisele pentru un schimb de goluri. Gazdele sunt periculoase atunci când joacă pe teren propriu, iar oaspeții au experiență în deplasări dificile. Așadar, pariul pe „ambele înscriu” mi se pare cea mai logică alegere aici, cu un coeficient atractiv de 1.81.
Pe teren propriu, Ararat-Armenia e net superioară. Handicap 0 pentru gazde e alegerea sigură – nu au cum să piardă. Cota 2.38 e excelentă pentru un astfel de pariu.
Ararat-Armenia nu s-a lăsat mai prejos în deplasarea din prima manșă cu Universitatea Craiova, iar acum, pe teren propriu, se anunță o replică și mai solidă. Cred că formația gazdă va face tot posibilul să obțină calificarea în faza principală, așa că mizez pe victoria lor cu handicapul zero.
Ararat-Armenia va juca acasă cu o motivație uriașă în fața lui Craiova. Pariul meu este pe victoria gazdelor.
Ararat-Armenia este cotată la 4.15 pentru victorie, iar eu consider că această cotă este mult prea generoasă. Gazdele au făcut rotație în campionatul intern, iar primul unsprezece este odihnit și în formă fizică excelentă. Nu văd un avantaj clar al oaspeților la nivel de lot, așa că aici există un value bet evident.
Ararat-Armenia contra Craiova în Liga Europa — pariul e clar: victoria oaspeților. Craiova pornește favorită, iar eu mizez pe un succes la limită al lor, la cota 2.09. Nu văd scenariul în care gazdele țin piept presiunii.
Victoria lui Ararat-Armenia în fața Craiovei este o opțiune solidă pentru acest meci din Liga Europa. Cota de 3.60 oferă un raport risc-recompensă excelent, iar gazdele au potențialul de a face diferența pe teren propriu.
Mizez pe victoria celor de la Ararat-Armenia în meciul din Europa League. Joc acasă și, la cota de 3.60, consider că există valoare reală în acest pronostic. Nu am nevoie de scenarii complicate – văd un avantaj clar pentru gazde în acest duel.
Meciul din Europa League dintre Ararat-Armenia și Craiova mă face să mă aplec clar spre echipa oaspete. Consider că lotul celor de la Craiova este net superior, iar această diferență de calitate se va vedea pe teren. De aceea, mizez pe victoria oaspeților, nu am niciun dubiu că ei sunt cei care vor ieși învingători din această confruntare.
Pariul pe victoria lui Ararat-Armenia în meciul cu Craiova din Liga Europa mi se pare o alegere solidă, mai ales la cota de 3.64. Gazdele au șanse reale să câștige, iar această cotă oferă un raport risc-recompensă excelent. Mizez pe victoria lor și sunt convins că această decizie va da roade.
Meciul din turul trecut al Ligii Europa a demonstrat că Ararat-Armenia poate produce surprize. Atunci, deși nimeni nu se aștepta la nimic de la ei, au reușit un egal în deplasare. Acum, pe propriul teren, sunt convins că formația armeană nu va pierde în timpul regulamentar. Pariul meu este pe șansă dublă 1X, la cota 1.84.
Ararat-Armenia joacă acasă și eu nu cred că va pierde contra Craiovei în această seară. Pariul pe șansă dublă 1X, la un cota de 1.70, mi se pare o alegere solidă și echilibrată.
Nu văd de ce gazdele ar ceda pe teren propriu, e clar că au un avantaj important, iar această opțiune păstrează și varianta unei remize în caz că oaspeții profită de vreun moment favorabil.
Rezultatul din tur, când Ararat-Armenia nu a pierdut pe terenul Craiovei, îmi dă încredere că acasă vor gestiona și mai bine meciul. Nu văd motive să se întâmple altceva acum, așa că mizez pe șansa dublă 1X, la cota 1.70.
Pentru meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa, mizez pe dubla șansă 1X. La cota 1.70, consider că gazdele nu vor pierde acest duel.
Partida retur dintre Ararat-Armenia și Craiova se joacă pe terenul echipei din Armenia, iar gazdele au un avantaj cert în fața propriilor suporteri. Chiar dacă meciul tur n-a fost favorabil lor, cred că acum au forța să nu piardă, mai ales că și presiunea e de partea lor. De aceea, mizez pe varianta 1X, adică fie victorie, fie egal pentru Ararat-Armenia, la cota 1.70.
Ararat-Armenia și Craiova au un obicei comun: se mobilizează serios abia după pauză. În meciurile lor, golurile cad cu precădere în partea secundă, iar asta face ca pariul pe peste 1,5 goluri în repriza a doua să fie o alegere logică. Nu mă bazez pe coincidențe, ci pe un tipar pe care l-am urmărit constant la ambele echipe.
Primul meci dintre Ararat-Armenia și Craiova a avut parte de 12 cornere, iar acum mă aștept să vedem din nou un număr ridicat de faze fixe. Pariul meu este că în această seară vom depăși pragul de 8.5 cornere, având în vedere ritmul din precedenta dispută.
Ararat-Armenia și Craiova se duelează în această seară în Liga Europa, iar eu mizez pe un meci bogat în goluri. Am ales peste 2,5 goluri marcate, iar cota de 2,07 mi se pare una corectă și profitabilă pentru această întâlnire.
Craiova a ratat victoria pe teren propriu în tur, iar acum, în deplasare la Ararat-Armenia, sunt obligați să forțeze. Mă aștept ca oaspeții să atace constant și să obțină cel puțin cinci cornere.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova, din cadrul Ligii Europa, are toate șansele să fie una deschisă, cu ocazii la ambele porți. Mă aștept ca cele două echipe să ofere un spectacol ofensiv și să depășească împreună borna de trei goluri.
În această confruntare dintre Ararat-Armenia și Craiova, mă aștept să vedem un număr generos de cornere. Pariul meu se îndreaptă spre un total de peste 8,5 cornere, iar cota de 1,62 mi se pare una atractivă pentru acest scenariu. Cred că ritmul jocului și presiunea ofensivă vor genera suficiente faze fixe pentru a depăși acest prag, așa că merg cu încredere pe această variantă.
Ararat-Armenia și Craiova se întâlnesc în Liga Europa, iar eu mizez pe un meci cu cel puțin trei goluri. Am convingerea că ambele echipe vor reuși să înscrie, iar această combinație duce automat peste pragul de 2,5.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova, din cadrul Ligii Europa, are toate datele pentru un număr consistent de cornere. Mă aștept să se repete scenariul primei manșe, motiv pentru care alegerea unui total peste 10,5 cornere, la cota 2.70, mi se pare justificată.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa se anunță unul complicat pentru oaspeți, iar loviturile de colț ar putea fi cheia succesului lor. Văd că echipa din Craiova va depăși pragul de 5 cornere, având în vedere că această componentă a jocului le poate oferi un avantaj real împotriva gazdelor armene. Pariul meu este pe peste 5 cornere pentru Craiova, la un coeficient de 2.00, deoarece sunt convins că vor folosi această strategie pentru a-și asigura un rezultat favorabil.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa are toate șansele să fie una generoasă în goluri. Mizez pe un total peste 2,5, iar cota de 2,09 mi se pare una corectă pentru o astfel de previziune. Am convingerea că vom vedea cel puțin trei reușite pe tabela de marcaj.
Trei goluri ale Ararat-Armeniei în poarta Craiovei în returul de pe teren propriu – aceasta este convingerea mea. Pariul pe peste 3, la cota 2.92, reflectă această așteptare.
Ararat-Armenia are un atac suficient de puternic încât să nu se mulțumească cu un singur gol. De aceea, mizez pe ele să înscrie peste un gol, la cota 2.10.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din această rundă a Ligii Europa are toate ingredientele pentru un spectacol ofensiv total. Am urmărit evoluțiile ambelor echipe și e clar că, ori de câte ori se întâlnesc, indiferent de context, meciurile lor se transformă într-un adevărat festival de goluri. Istoria recentă a confruntărilor directe vorbește de la sine: nu există pauză, nunuanțe de defensivă, ci doar atac și contraatac până la ultimul fluier.
Pentru această partidă, tind să cred că vom asista la un scenariu similar, cu cel puțin patru reușite înscrise. E pur și simplu stilul lor de joc, o constantă care nu mă lasă să am dubii. Pariul pe peste 2,5 goluri, la cota 2.09, mi se pare cea mai logică alegere. Efixez această previziune cu toată convingerea: defensiva va fi doar un detaliu minor, iar ofensiva va domina clar.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa are toate șansele să se desfășoare într-un ritm precaut, cu ambele echipe preocupate în primul rând de disciplină defensivă. Nu mă aștept la un asalt total din start, pentru că o eventuală decizie s-ar putea amâna până în prelungiri, iar acest scenariu favorizează clar un număr redus de goluri. De aceea, pariul meu este pe sub 2,5 goluri, la cota 1,69.
Meciul Ararat-Armenia – Craiova se va rezuma la faulturi și luptă. Așadar, sub 2,5 goluri pare alegerea sigură.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa are toate șansele să se desfășoare într-un ritm precaut. Mizez pe un număr redus de cornere, sub 7,5, pentru că anticipez că ambele echipe vor încerca să controleze jocul, păstrând mingea la picior și evitând riscurile inutile. La un nivel de cotă de 2,88, această opțiune mi se pare solidă, având în vedere că disputa se anunță una mai degrabă tactică, nu una deschisă și alertă.
Partida dintre Ararat-Armenia și Craiova, programată în Liga Europa pe 27 august 2026, nu va avea mai mult de un gol pe tabelă. Există chiar șanse reale ca meciul să se încheie cu un scor alb, 0-0.
Sub 3 goluri pare alegerea corectă pentru această confruntare, iar cota de 1.36 confirmă această perspectivă. E clar că defensiva va domina și că ritmul ofensiv va fi unul modest.
Ararat-Armenia și Craiova se întâlnesc în Liga Europa, iar pentru acest meci am ales varianta sub 3,5 goluri, la un coeficient de 1,22. Nu am încercat să găsesc un pariu spectaculos sau cu risc mare, ci am mers pe siguranță. Prefer să nu mă complic și să aleg un total mai mic, care mi se pare mult mai solid în această confruntare.
Meciul din Liga Europa dintre Ararat-Armenia și Craiova are o miză uriașă, iar asta va dicta ritmul jocului. Mă aștept la o abordare extrem de precaută din partea ambelor echipe, unde fiecare fază va fi atent cântărită, iar riscurile vor fi minimizate. De aceea, pariul meu este pe sub 2 goluri, la un cotă de 2.33, o variantă care reflectă perfect această tensiune și prudență tactică.
Sub 1.5 goluri este alegerea mea pentru duelul dintre Ararat-Armenia și Craiova. Nu am nicio îndoială că aceste două echipe nu vor depăși această limită.
Meciul Ararat-Armenia – Craiova din Liga Europa va avea puține cornere, deoarece Ararat-Armenia va juca defensiv și va bloca jocul, iar Craiova nu va reuși să creeze multe cornere, așa că sub 7.5 este alegerea mea.
Pentru duelul din Europa League dintre Ararat-Armenia și Craiova, aleg sub 1,5 goluri. Nu cred că vom vedea mai mult de un gol în această partidă.
Atât Ararat-Armenia, cât și Craiova vin după o serie de meciuri cu puține goluri. Gazdele nu au mai depășit pragul de 2,5 în ultimele patru partide, iar oaspeții români au avut frecvent rezultate similare. Așa că mizez pe sub 2,5 goluri, la cota 1,73.
Meciul tur dintre Ararat-Armenia și Craiova s-a terminat la egalitate, iar acum, în returul din Liga Europa, mă aștept ca ambele echipe să adopte o abordare extrem de prudentă în prima repriză. Niciuna nu va risca să facă un pas greșit devreme, așa că mizez pe un start fără goluri.
Pariul meu este pe sub 0,5 goluri în prima jumătate de oră, iar cota de 2,53 reflectă exact această așteptare. E clar că vor încerca să se studieze mai întâi, înainte de a forța ceva.
Am analizat acest meci dintre Ararat-Armenia și Craiova, iar sub 1.5 goluri la cota generoasă de 3.00 mi se pare o oportunitate serioasă de valoare. Recunosc, sunt echipe de nivel secund și pot apărea surprize, dar percepția mea e că partida va fi una închisă, cu puține ocazii și foarte atentă tactic. Chiar dacă totul e posibil pe hârtie, această cotă oferită pentru un total mic e pur și simplu prea mare pentru cum văd eu desfășurarea jocului.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova nu are cum să producă spectacol. Sub 2,5 goluri e alegerea logică — ambele echipe sunt previzibile și lipsite de forță în atac.
Nu mă aștept la mai mult de două reușite în acest joc. Va fi o partidă închisă, cu faze puține și un ritm care nu te va ține cu sufletul la gură.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova se va decide printr-un singur gol.
Pariul pe handicapul 2 (-1) la Craiova mi se pare solid. Cred că echipa oaspete are capacitatea de a se impune cu cel puțin două goluri diferență.
Ararat-Armenia pornește cu un avantaj evident în fața Craiovei în acest meci din Liga Europa. Handicapul 0 pentru gazde este alegerea pe care o fac, deoarece consider că formația armeană are șanse mult mai mari să câștige.
Pe teren propriu, Ararat-Armenia e net superioară. Handicap 0 pentru gazde e alegerea sigură – nu au cum să piardă. Cota 2.38 e excelentă pentru un astfel de pariu.
Ararat-Armenia nu s-a lăsat mai prejos în deplasarea din prima manșă cu Universitatea Craiova, iar acum, pe teren propriu, se anunță o replică și mai solidă. Cred că formația gazdă va face tot posibilul să obțină calificarea în faza principală, așa că mizez pe victoria lor cu handicapul zero.
În meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova, fiecare dintre cele două formații va marca exact un gol, iar scorul final va fi 1-1. Nu mă aștept la un joc cu multe faze deschise și schimburi rapide, ci la un duel în care ambele defensive vor permite câte o reușită. Pariul pe „ambele înscriu” mi se pare cel mai potrivit aici.
În această dublă manșă eliminatorie, fiecare echipă știe că un gol primit nu înseamnă sfârșitul, ci dimpotrivă, va declanșa un asalt total pentru egalare. Ararat-Armenia și Craiova nu au cum să joace la 0-0, iar presiunea unui meci decisiv va forța ambele tabere să riște totul în atac. De aceea, miza pe „ambele înscriu” mi se pare cea mai logică și sigură alegere aici.
Ararat-Armenia și Craiova se întâlnesc în Liga Europa, iar eu mizez pe goluri din ambele părți. E clar că ambele echipe au potențialul să găsească poarta adversă. Așa că, pariul meu e pe „ambele înscriu” — da, la un coeficient de 1.86, nu văd de ce n-ar merge.
Meciul Ararat-Armenia – Craiova din Liga Europa va avea din nou goluri din ambele părți. Mă aștept ca fiecare echipă să înscrie măcar o dată, iar cota de 1.85 pentru „ambele înscriu” este una bună.
Ararat-Armenia a demonstrat în tur că poate marca în deplasare și nu a pierdut, așa că nu-i consider deloc o echipă slabă. Pariul pe „ambele înscriu” mi se pare logic, pentru că și gazdele au arătat că pot puncta acasă.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova, din cadrul Ligii Europa, programat pe 27 august 2026, are toate premisele pentru a fi unul cu goluri din ambele părți. Sunt convins că fiecare echipă va reuși să înscrie cel puțin o dată, iar cota de 1.81 pentru acest scenariu mi se pare una foarte atractivă și meritată.
Primul duel dintre Ararat-Armenia și Craiova a avut goluri de ambele părți, iar în returul din Liga Europa mizez pe același scenariu. Pariul meu este pe „ambele înscriu — Da” la cota 1.81.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din cadrul Ligii Europa are toate premisele pentru un spectacol în care ambele echipe să înscrie. Pariul meu este exact pe acest scenariu: ambele echipe să marcheze, la un coeficient de 1.81, pentru că văd potențial ofensiv de ambele părți ale terenului și cred că vom asista la goluri din ambele tabere.
Ararat-Armenia și Craiova au șanse aproape egale în această confruntare din Europa League, iar în astfel de meciuri echilibrate pariul pe ambele echipe să marcheze mi se pare alegerea cea mai potrivită.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Liga Europa are toate premisele pentru un schimb de goluri. Mă aștept ca ambele echipe să înscrie, având în vedere că defensiva nu pare să fie punctul forte al niciuneia dintre ele. Cu o cotă de 1.81, pariul pe „ambele înscriu” mi se pare o alegere solidă și bine argumentată pentru acest duel.
Pe teren propriu, Ararat-Armenia are capacitatea de a înscrie și de a-și bucura suporterii. Așadar, aleg pariul că ambele echipe vor marca în această confruntare din Liga Europa.
Meciul dintre Ararat-Armenia și Craiova din Europa League are toate premisele pentru un schimb de goluri. Gazdele sunt periculoase atunci când joacă pe teren propriu, iar oaspeții au experiență în deplasări dificile. Așadar, pariul pe „ambele înscriu” mi se pare cea mai logică alegere aici, cu un coeficient atractiv de 1.81.
În meciul precedent, Craiova a primit patru cartonașe galbene acasă – un semnal clar că defensiva lor joacă dur. Acum, în deplasare la Ararat-Armenia, mă aștept la cel puțin trei galbene, mai ales că ritmul și presiunea vor fi similare. Pariul pe peste 2,5 cartonașe pentru oaspeți, la 2.15, mi se pare o valoare solidă și o alegere logică.
Meciul din Liga Europa are loc pe 27 august 2026, de la ora 19:00, la Erevan, pe terenul celor de la Ararat-Armenia.
Prognoza principală este că Ararat-Armenia nu pierde, cu o cotă de 1,70. O variantă suplimentară este pariul pe totalul individual al celor de la Craiova sub 1,5 goluri, cotat cu 1,65.
Prima manșă, disputată la Craiova, s-a încheiat la egalitate, 1-1. Ararat-Armenia a deschis scorul în minutul 21 prin Alexandros Malis, iar gazdele au egalat înainte de pauză.
Craiova nu se poate baza pe fundașul central Adrian Rus, suspendat, iar Webster nu este gata de start. La Ararat-Armenia nu va juca Ohanesyan, neînregimentat.
Ararat-Armenia a făcut rotație completă în campionat și a remizat cu Sardarapat, 1-1, dar a câștigat toate cele trei meciuri europene de acasă din acest sezon. Craiova a învins cu 3-1 pe Voluntari, însă a primit gol în toate cele cinci deplasări oficiale din acest sezon.